A început campania pentru alegerile locale. Parlamentarii vor lucra săptămâna viitoare în teritoriu.

Parlamentarii vor lucra săptămâna viitoare în teritoriu, conducerile celor două Camere ale Legislativului aprobând programul aleşilor, din care vor lipsi şedinţele de plen sau în comisii.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca săptămâna viitoare deputaţii să lucreze în circumscripţii, fiind programată doar o şedinţă a conducerii acestui for, luni, la ora 13,30. Doar luni va fi o şedinţă de Birou Permanent, la ora 13,30, şi pe tot cuprinsul săptămânii activitatea va fi în teritoriu’, a declarat presei secretarul Biroului Permanent, Georgian Pop.

Opoziția a depus o Moțiune de Cenzură

Liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a depus miercuri, în numele Opoziţiei, moţiunea de cenzură cu titlul ‘Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!’, la Cabinetul preşedintelui acestui for legislativ. Deputatul a declarat: ‘Aşa cum co-preşedinţii USL au anunţat, am depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu pe cele trei subiecte. (…) Moţiunea se întinde pe 15 pagini şi este semnată de 116 deputaţi şi senatori. (…) Am păstrat un număr mare de semnături ale deputaţilor şi senatorilor pentru a avea posibilitatea ca în această sesiune parlamentară să mai putem depune o moţiune de cenzură’, a declarat Duşa.

Aleşii Votează vă urează Paşte Fericit!

Echipa Aleşii Votează vă urează un Paşte Fericit alături de toţi cei dragi dumneavoastră. Vă mulţumim că ne urmăriţi şi vă aşteptăm în continuare să dezbatem subiecte aflate pe Ordinea de zi a Parlamentului dar şi pe agenda publică.

Sărbători Fericite,

Echipa Aleşii Votează

contact@alesiivoteaza.ro

Aleşii Votează vă urează un Paşte Fericit

Echipa Aleşii Votează vă urează un Paşte Fericit alături de toţi cei dragi dumneavoastră. Vă mulţumim că ne urmăriţi şi vă aşteptăm în continuare să dezbatem subiecte aflate pe Ordinea de zi a Parlamentului dar şi pe agenda publică.

Sărbători Fericite,

Echipa Aleşii Votează

contact@alesiivoteaza.ro

Natalitate, avort, multipleți

Recent în Parlamentul României au fost înregistrate, aflându-se în diferite etape ale procesului legislativ, propuneri ce au într-un fel sau altul legătură cu problema ratei natalității în România, consilierea psihologică a femei ce intenționează să întrerupă o sarcină sau sărbătorirea printr-o zi națională a mamelor de multipleți.

Una dintre aceste propuneri a fost inițiată în majoritate de parlamentari ce aparțin Puterii (PDL, Minoritățile Naționale) și are în vedere caracterul obligatoriu al participării la o sesiune de consiliere de criză pentru femeia însărcinată care intenţionează o întrerupere de sarcină şi mai ales conţinutul acestei sesiuni de consiliere descrise chiar în proiect (anume se vor cerceta cauzele care au determinat-o să ceară întreruperea de sarcină; va fi supusă unei examinări ecografice a sarcinii, urmată de înmânarea unei înregistrări foto/video ale cărei costuri nu sunt specificate; i se va explica și ilustra cu imagini foto/video procedura medicală de avort; va fi informată asupra dezvoltării embrionare și fetale din momentul conceperii; i se vor prezenta alternative la avort cum ar fi: încredințarea spre adopție, darea copilului în asistență maternală etc.).

Deputatul Virgil Pop, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție, a fost ridicat de Poliție

Ieri, 27 martie a.c. polițiștii s-au dus la Hotelul Bucuresti unde era cazat deputatul Virgil Pop, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupție, oamenii legii punând în aplicare mandatul de executare emis de Inalta Curte de Casație și Justitie, a relatat Mediafax.

Deputatul Virgil Pop, fost consilier județean de Cluj, este primul parlamentar condamnat la închisoare cu executare în timp ce iși exercita funcția publica.

După Senat, IPP convinge Camera Deputaţilor să inaugureze, în cadrul site-ului propriu, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative

București, 23 martie 2012 ■ La câteva luni după succesul de la nivelul Senatului României, Institutul pentru Politici Publice (IPP), consecvent în eforturile de a determina o creştere a participării societăţii civile în procesul legislativ, reuşeşte să convingă şi conducerea Camerei Deputaţilor să inaugureze, în cadrul site-ului propriu, o facilitate dedicată consultării publice asupra propunerilor legislative cu care Camera este prima sesizată.

Deputatul Mihail Boldea – WANTED

Deputatul de Galați Mihail Boldea, a rămas fără imunitate după ședința de ieri din plenul Camerei Deputaților. Astăzi, 21 martie 2012 nu s-a prezentat la DIICOT-Galaţi pentru audieri, deşi procurorii i-au trimis citaţie. Apoi, pe numele deputatului a fost emis un mandat de aducere. Dacă anchetatorii nu îl găsesc, se va cere unei instanţe de judecată un mandat de arestare în lipsă, după care deputatul poate fi dat în urmărire generală şi internaţională.

UPDATE 1 – Procurorii DIICOT au declar într-o conferință de presă din cursul dimineții de 22 martie că deputatul Boldea a părăsit țara în ziua de 17 martie prin Vama Giurgiu. Vom reveni cu detalii.

Premieră în istoria parlamentarismului post – decembrist: 8 parlamentari – pianişti sancţionaţi pentru vot multiplu

Bucureşti, 1 martie 2012. Camera Deputaţilor a aplicat ieri decizia Biroului Permanent (adoptată în şedinţa din 28 februarie a.c.), prin care 8 deputaţi (Gheorghe Ana – PSD, Vasile Berci – PNL, Marius Dugulescu – PDL, Ion Dumitru – PSD, Dănuţ Liga – PDL, Ciprian-Florin Luca – PSD, Valentin Rusu – PDL, Ioan Stan – PSD) care au votat, în diferite şedinţe de plen din 2011, atât cu cartelele proprii cât şi cu cele ale unor colegi – deputaţi, au fost sancţionaţi cu interzicerea participării la o zi de şedinţă de plen, respectiv cu neplata indemnizaţiei/diurnelor aferente acesteia.

Această decizie a fost adoptată în urma filmărilor corespondenţilor la Parlament ai Hotnews şi Gândul, în baza cărora Institutul pentru Politici Publice (IPP) a înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor sesizarea nr. 2571/18 noiembrie 2011. Ulterior IPP a urmărit subiectul în relaţie cu toate etapele procedurale şi a insistat pentru ca cei 8 parlamentari să fie sancţionaţi.

IPP dă publicităţii Bilanţul sesiunii parlamentare: septembrie – decembrie 2011

Apropierea campaniei electorale începe să modifice comportamentul la vot al parlamentarilor, cel mai recent raport de monitorizare al Institutului pentru Politici Publice (IPP) asupra sesiunii septembrie – decembrie 2011 dat publicităţii astăzi, arătând o creştere a ratei prezenţei mai ales la nivelul Senatului. Sunt însă parlamentari care nu au participat la nicio sesiune de vot final electronic din plen. Din păcate sunt şi parlamentari care fraudează votul final din plen, votând atât cu propria cartelă cât şi cu a altor colegi. Pentru a stopa acest fenomen îngrijorător, IPP a propus preşedinţilor de partide susţinerea unui proiect de lege deja redactat de Institut, prin care parlamentarii care votează pentru sine şi pentru alţi colegi să fie asimilaţi cetăţenilor care votează de mai multe ori în alegeri, urmând să fie pedepsiţi penal pentru astfel de fapte. Precizăm că perioada cuprinsă în analiză nu include şi greva parlamentară a Opoziţiei declanşată la începutul acestui an.